Dieta Dr. Nowzaradan – cum functioneaza, ce se consuma, ce avantaje are

Dieta dr. Nowzaradan este una dintre dietele care a apărut pentru a preveni sau pentru a combate efectele anumitor condiții medicale care se instalează la nivelul sistemului circulator. În cazul acestei diete, este vorba de un nivel ridicat al colesterolului în sânge, ceea ce poate duce la îngustarea sau chiar blocarea arterelor prin depunerea grăsimilor la pereții vaselor de sânge.

Pentru a preveni acest lucru, medicii specialiști au conceput dieta dr. Nowzaradan, fiind mai mult o abordare a unui stil de viață sănătos decât o dietă restrictivă și greu de urmat. Văzând efectele benefice ale acestei diete asupra corpului uman, speciliștii au decis ajustarea aportului caloric pentru a crea un efect de pierdere al surplusului de kilograme, în așa fel încât dieta această să aibă eficiență crescută.

Acest regim alimentar garantează o pierdere treptată a kilogramelor în plus, astfel încât efectele nedorite de yoyo sunt eliminate cu desăvârșire, iar organismul nu suferă un șoc din cauza unei alimentații necorespunzătoare. Se consumă alimente diversificate ce asigură toți nutrienții de care corpul uman are nevoie pentru o funcționare optimă.

Dieta dr. Nowzaradan poate fi ținută și de către persoanele care nu își doresc neapărat o pierdere în greutate, însă vor să urmeze un regim de viață sănătos. Bugetul caloric zilnic se stabilește în funcție de nevoile dumneavoastră, iar dacă doar doriți să preveniți depunerile de grăsime la pereții vaselor de sânge, atunci este suficient să urmați regulile de bază ale dietei și vă veți simți mai bine.

Cum functioneaza dieta dr. nowzaradan?

Dieta Dr. Nowzaradan are un principiu de funcționare simplu: pur și simplu se reduce aportul de grăsimi nesănătoase, saturate care cresc nivelul de colesterol rău (LDL) ce se depune la pereții vaselor de sânge. De asemenea, se diminuează aportul de alimente nesănătoase și procesate.

Există trei posibilități în care dieta dr. Nowzaradan poate fi ținută: dacă doar doriți să scădeți nivelul de colesterol din sânge, atunci trebuie doar să aveți în vedere lista de alimente permise și cele interzise, dacă doriți să pierdeți în greutate atunci trebuie să aveți un buget caloric zilnic de 1200 de kcalorii în cazul femeilor, respectiv 1500 de kcalorii în cazul bărbaților, iar dacă doriți să vă mențineți, atunci acest buget caloric se modifică la 1800 de kcalorii pentru femei și 2500 pentru bărbați.

Această dietă nu are o perioadă limitată în care trebuie ținută, puteți urma dieta până când ajungeți la greutatea dorită, fără să suferiți efecte nedorite. Dacă greutatea dumneavoastră începe să stagneze, vă recomandăm să aveți și o formă de activitate fizică ce vă va facilita acest proces.

Ce se consuma la dieta dr. nowzaradan? 

Există câteva reguli care trebuie urmate pentru a maximiza efectele dietei dr. Nowzaradan. Specialiștii recomandă ca grăsimile saturate să fie menținute sub pragul de 6% din totalul aportului caloric zilnic, astfel colesterolul zilnic nu ar trebui să aibă o valaorea mai mare de 150mg.

În cadrul acestei diete, este necesar să aveți un aport ridicat de fibre solubile care facilitează procesele digestive. Se recomandă un aport zilnic de 20 de grame de fibre, pe care le puteți asimila dacă veți consuma alimente precum nucile, lintea etc.

Se recomandă doar consumul de carne slabă în grăsimi, cum este cea de pasăre sau cea de pește. Lactatele pe care le veți consuma vor fi neapărat degresate, iar în ceea ce privește consumu de ouă, vă este permis să consumați maxim două gălbenușuri de ou pe săptămână, fie gătite separat sau fie incluse în rețetele altor preparate.

Legumele vor fi consumate în cantități mari, până la cinci porții de legume pe zi, crude, fierte sau gătite la cuptor sau la aburi. Vă este permis consumul a două porții de fructe pe zi, iar în ceea ce privește băuturile alcoolice care sunt de obicei interzise în cadrul dietelor alimentare, dieta dr. Nowzaradan permite consumul unui pahar pe zi.

Sunt interzise cu desăvârșire preparatele din cadrul restaurantelor de tip fast-food, consumul de carne grasă precum cea de porc sau organele animalelor, grăsimile hidrogenate și produsele lactate care nu au fost degresate.

De asemenea, pentru ca această dietă să vă aducă rezultatele dorite, se recomandă și să aveți un stil de viață activ, cu plimbări și activitate fizică moderată cel puțin o jumătate de oră pe zi.

Dieta Dr. Nowzaradan 2

Recomandarile noastre pentru cei care tin dieta dr. nowzaradan 

Luni 

Mic Dejun 

O banană 

Iaurt degresat

Pranz

Supă cremă de legume 

Cina 

Pește la cuptor cu broccoli

Marti 

Mic Dejun 

Terci de ovăz cu stafide

Ceai neîndulcit

Pranz 

Salată de pui cu legume crude

Cina 

Ghiveci de legume

Miercuri 

Mic Dejun 

Smoothie cu fructe de pădure

Pranz 

Tocană de legume cu orez

Cina 

Salată de somon cu legume

Joi 

Mic Dejun

Salată de vinete 

Două felii de pâine integrală 

Pranz 

Supă de pui

Cina 

Sandviș de pui cu legume

Vineri 

Mic Dejun

Iaurt degresat cu quinoa

O banană 

Pranz

Piure de cartofi cu șnițel de soia 

Cina 

Supă cremă de roșii

Sambata 

Mic Dejun 

Salată de legume

Pranz 

Pui la cuptor cu legume gătite la abur

Cina 

Ciorbă de perișoare

Duminica

Mic Dejun 

Fulgi de ovăz

Lapte degresat

Pranz

Supă de găluști 

Cina 

Orez cu legume

Pui la grătar

Dieta Dr. Nowzaradan 3

Dieta dr. nowzaradan – Intrebari Frecvente: 

Ce contraindicatii are dieta dr. nowzaradan?

Dieta dr. Nowzaradan nu are contraindicații, ea se poate urma de către orice persoană care dorește să ducă un stil de viață sănătos, cu un aport minim de grăsimi.

Se poate tine dieta dr. nowzaradan in sarcina?

Da, dieta dr. Nowzaradan poate fi urmată și în timpul sarcinii, însă pentru a elimina orice fel de îndoială vă recomandăm să discutați mai întâi cu medicul specialist înainte de a urma această dietă.

Se poate tine dieta dr. nowzaradan in timpul alaptarii bebelusilor?

Da, dieta dr. Nowzaradan se poate ține și în timpul alăptării bebelușilor datorită faptului că include un regim diversificat ce asigură toți nutrienții necesari pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a bebelușilor, însă vă recomandăm să discutați înainte cu medicul specialist pentru a vă asigura că este în regulă să urmați această dietă.

Ce alte diete mai recomandati in afara de dieta dr. nowzaradan? 

0 Shares
Copy link
Powered by Social Snap